Fara cuvinte...

Sunt momente cand vreau sa spun atat de multe lucruri si simt ca nu am destule cuvinte. Ca acum, spre exemplu. Am vrut atat de mult sa scriu ceva pe blog astazi si acum simt ca nu-mi gasesc cuvintele potrivite. Parca nu e niciunul destul de bun pentru a exprima ce vreau sa spun.
Filfizonii mi-ar da peste nas si mi-ar spune ca daca as citi mai mult n-as mai avea probleme de genul asta.
Numai ca nu asta e problema.
Sunt ganduri, sentimente si senzatii pe care vreau sa le scot la lumina si cuvintele mi se par, in unele cazuri, mult prea goale sau mult prea banale. Si mai sunt gandurile pe care nu le pot spune pentru ca cei din jur ar suferi mult daca as face-o.
Si atunci, ce ma fac? Cum sa scap din stransoarea asta?
Cum sa spun doar “te iubesc” celei careia as vrea sa-i dau si viata, daca mi-ar cere-o? Cum sa spun doar “te iubesc” celei care mi-a dat viata si o parte din sufletul ei? Nu devin sentimentala, nu. Doar ca nu stiu cum sa dau valoare unor cuvinte banale, pe care altii le spun ca si cum ar vorbi despre vreme. De ce ne-a inzestrat Dumnezeu cu suflete daca nu putem exprima toate sentimentele pe care le cuprinde? Ce plan bizar e asta?
Suntem niste handicapati. Cel putin, eu asa ma simt.

No regrets

Daca m-ar intreba cineva ce as vrea sa schimb in viata mea, n-as putea alege un singur lucru.

In schimb, daca mi-ar oferi cineva sansa sa sterg totul cu buretele si sa imi construiesc viata asa cum imi doresc sa fi fost, ar fi altceva.

Cred ca m-as simti ca in joculetele in care trebuie sa iti construiesti tu casa, satul etc.

Nu stiu daca oamenii din viata mea i-as schimba. Au avut, au sau vor avea rolul lor, fiecare in parte. As schimba doar felul in care i-am apreciat, iubit, urat sau pur si simplu ignorat. Le-as schimba unora atitudinea, altora le-as spune mai multe despre mine sau le-as vorbi mai mult despre ce insemn eu si ce inseamna ei pentru mine.

Pe urma as lua toate momentele importante din viata mea. Le-as “curata” putin de praf, le-as mai adauga putina culoare si as sustrage dramele.

Apoi m-as uita la mine. De fapt, m-as pune pe hartie sub forma de lista si as taia tot ce mi-a daunat pana acum. Desigur, as inlocui ce nu e bun.

Si dupa toate astea, mi-as privi “noua” viata de la departare. Da, am facut o treaba buna. M-am “jucat” extraordinar!

Dar nu ar fi viata “mea”.

Daca ma intreaba cineva acum ce as vrea sa schimb in viata mea pot sa spun sincer: NIMIC.

Cu toate belelele, necazurile, dezamagirile si tristetile, e viata mea. Si nu-mi pare rau pentru nimic din ceea ce am facut. Eu am ales, nu altcineva. Eu mi-am dat singura peste degete uneori, dar tot eu am facut cea mai buna alegere, alteori.

E viata mea. A MEA! Si nu dau socoteala nimanui pentru ea. Ce aleg eu, nu ai voie tu sa contesti. Ce vreau eu, nu ai voie tu sa-mi interzici. Ce simt eu… simt eu si nu ai voie sa ma urasti!

Egoism

Nu ma judeca. Sau, cel putin, nu o face superficial. Nu sunt o inteleapta, dar vad si singura ce e mai bine pentru mine. Cred ca ma cunosc mai bine decat oricine si pot sa spun cu mana pe inima ca stiu ce vreau. Nu am cea mai vasta experienta de viata, dar am experienta vietii in pielea mea. Deci stiu cum reactionez la diverse situatii mai bine ca oricine. Nu-mi spune ca nu iau decizia corecta. Nu e corecta pentru cine? Pentru tine? Poate e cea mai buna pentru mine. Ai incredere ca pot sa pun in balanta. Ca nu voi multumi pe toata lumea, asta e altceva. E imposibil. Si, mai important, nu lua tu decizii in locul meu. Sunt majora si vaccinata, nu am nevoie de dadaca. Vrei sa afli? Intreaba-ma. Nu specula. Suna egoist, nu? Imi dau seama. In acelasi timp, imi dau seama ca putin egoism nu strica. Mi-a zis cineva sa incep sa ma gandesc la mine prioritar. Are dreptate. Chiar am nevoie sa simt ca EU sunt importanta acum. Nimic altceva. Am nevoie sa ma reinventez. Cui nu-i convine, e liber sa isi aleaga alta cale. Dar eu vreau sa fiu eu iar. Sa rad fara sa-mi mai pese ca deranjez pe cineva, sa cant si sa dansez fara sa ma gandesc ca lumea m-ar intelege gresit, sa iubesc fara sa fiu aratata cu degetul pentru ceea ce simt, sa merg pe strada fara sa mai stiu ca lumea ma inconjoara.

Ciudat

De curand, am facut o vizita intr-un loc extrem de pitoresc si de linistit, departe de galagiosul Bucuresti. Am fost sa imi vizitez o veche prietena, special pentru ziua ei..Intamplarea placuta a fost sa cunosc o persoana care m-a fascinat din prima clipa.Are un zambet atat de inocent, frumos, pur..un zambet care a reusit sa imi patrunda pe loc in suflet..coincidenta sau nu..se pare ca sentimentul a fost reciproc. Cand am plecat inapoi spre Bucuresti, aveam un gol stomac..daca acea seara in care am cunoscut-o, a fost o simpla seara, niste simple priviri care nu se vor mai repeta vreodata. Totusi pentru ca niciodata curiozitatea mea si dorinta de a cunoaste ceea ce imi doresc nu are limite, am facut tot ce mi-a stat in puteri sa reusesc sa dau de ea..zis si facut..Iar acum..ce pot sa spun? am inceput o relatie..cu toate ca din pacate momentan este departe de mine..dar asta nu ma impiedica sa imi doresc sa o am aproape si faca parte din viata mea...iar ce va fi..sper sa iasa asa cum ne dorim..