ganduri raspandite

timpul zboara altfel cand ai atatea ganduri care nu iti dau pace,ar fi fost frumos daca lumea prin lectura si-ar fi dezvoltat si alte simturi cum ar fi grija pentru vorbele ce le rostesc. cum ar fi fost daca intr-o carte printre atatea cuvinte magice sa aibe loc si cuvinte care n-au logica sens...n-au viata. sunt imbatata de atatea cuvinte frumoase pe care el le arunca,dar le spune fara a demonstra ce simte....ma minte frumos.

Abstract

Uneori stralucesc. Uneori ma zbat in tumultoarea vietii ca sa fac lucruri. Toti ma intreaba de unde am atata energie. Nu stiu. O am. Toti imi vad optimismul si sunt incantati de el. Eu rad.
Dar atunci cand ma pierd in haosul gandiri sunt trista. Si nu, nu e vorba de o tristete a unei vieti neimplinite, a unei vieti netraite din plin. Dar uneori imi dau seama ca lumea e mult mai mult decat ceea ce percepem cu ochii nostrii. Si desi sunt trista sunt fericita in tristetea mea. Sunt singura. Nimic nu pare sa straluceasca in jurul meu. Nici macar o stea. Nici macar o umbra. Nici macar sufletul meu nu stiu daca mai exista. Defapt nici nu stiu daca sunt trista. Nu pot insa nici sa ma bucur. Nici macar nu am luat fiinta, nici macar nu exist. Voi exista peste milenii, voi misca materia si voi misca oamenii in dorinta de a realiza ceva. Dar mai e mult timp pana atunci. Nici macar nu e creat universul. Asa ca tot ce pot sa fac e sa stau. Sa stau eu si cu gandurile mele si sa astept. Sa astept ziua in care voi stralucii din nou. Voi fi din nou o stea care straluceste intr-un univers proaspat creat. Voi fi din nou om si voi vorbii din nou oamenilor.
Dar pana atunci mai e. Asa ca stau. Astept. Privesc, daca se poate numii privit aruncatura aceea de ganduri in neant. Si sunt singura. Nimic care sa-mi atraga atentia nu se zareste in jurul meu. E noapte. Tarziu. E LINISTE. Atat de liniste. Si atat de bine.
Si nu, nu am murit. Defapt moartea nu are nici o legatura cu existenta mea in diferite forme sau nonforme. Sunt doar eu si nimic alceva. Nici macar nu sunt in stare sa ma uit in urma sa-mi amintesc de vibratiile unei vieti de mult trecute. Inainte oricum nu e nimic. Sunt o picatura intr-un ocean invizibil. Si senzatia pe care o am e de tristete desi nu e vorba de suparare, nu e vorba de vre-un simtamant care ar putea fi descris in cuvinte. Asa ca probabil trista e irelevant. Doar sunt. Si stau. Si astept.

Fear ....

Citind-o pe Alice mi-am amintit de "fricile" mele. Sunt o persoana extrem de fricoasa. Mi-e frica de o gramada de chestii. Uneori mi-as dori sa fiu mai "saraca cu duhu'" ca sa nu mai fiu atat de paranoica.

Mi-e frica... sa nu ma calce vreo masina cand traversez strada pe verde.
Mi-e frica... de singuratate desi bravez ca sunt o femeie independenta si n-am nevoie de nimeni.
Mi-e frica.. de ziua cand o sa uit sa mai zambesc.
Mi-e frica.. de cancer.
Mi-e frica.. sa nu imbatranesc prea devreme.
Mi-e frica.. de ideea ca las viata sa treaca pe langa mine.
Mi-e frica.. de ziua cand am sa-i pierd pe ai mei.
Mi-e frica.. sa nu spun prea multe sau prea putine.
Mi-e frica.. de pofta de KFC care o sa-mi transforme cele 53 de kilograme in...mai multe (ca sa nu zic celulita, burtica, etc)
Mi-e frica.. de stomatolog.
Mi-e frica de balanta vietii (cand esti prea fericit trebuie sa se mai intoarca roata si sa te simti si mizerabil ca altfel nu e viata)