Nimic din ce ar conta pentru altii....

Degetele imi aluneca pe tastatura lasand in urma lor cuvinte aparent fara sens, in spatele carora se ascunde un amarat de suflet pentru care fericirea a devenit un ideal prea greu de atins, acea luminita de la capatul tunelului spre care alerg neincetat constienta fiind insa ca nu o voi ajunge niciodata...Doamne, cate stau la poarta inimii mele... Mi-e frica la gandul ca atunci cand o voi deschide totul se va repezi pe o amarata de foaie pe care am ajuns sa o urasc... Dar stai...aici nu asez nimic altceva decat propriile sentimente... pe mine insami. Aceasta ce inseamna?? Ca ma urasc? Poate ca da. Ma urasc pe mine si pe... pe altii.Mi-e frica de toate. Nu mai cred in nimic pentru ca tot ceea ce ma inconjoara m-a dezamagit. Cat de ciudata e viata. Acum crezi in ceva cu toata fiinta ta, iar in momentul urmator cazi in gol si te lovesti de peretii unui final inevitabil in prapastia caruia te-a impins tocmai credinta ta. Oare se mai merita sa mai cred in ceva?Cu siguranta
nu. Ceilalti m-au dezamagit in nenumarate randuri cat despre propria persoana e prea straina de mine. Nici nu stiu cine sunt cu adevarat. M-am saturat de jocul acesta al mastilor care se cheama viata mea. Am obosit. Vreau sa ma odihnesc dar nu gasesc nicaieri nici macar un coltisor de umbra. Poate doar in mine, dar acolo e mult prea intuneric si rece.toate lumea a suferit din dragoste...multi nu au puterea de a recunoaste dar garantat au suferit...iubirea nu ne gaseste niciodata pregatiti pt ce va urma,iar despartirea cu atat mai putin...as vrea s nu existe atata suferinta si sa iubim tot ce e mai bun si mai bland cu inimile noastre,ca sa nu fie ranite si sa nu fie nevoie de atata durere .....
Mii de cuvinte am in gand....Mii de sentimente ma coplesesc...Atatea intrebari... Simt cum ma pierd pe zi ce trece... Deja nu mai sunt aceiasi persoana dispusa la orice.... Hotarata sa lupte pentru ceea ce vrea.... Deja m-am pierdut... Ma simt pe zi ce trece mai pierduta..... Ratacesc pe acest pamant cautand ceva... Ceva ce nu mai stiu... ceva ce imi lipseste.... Simt ca nu mai sunt eu... Inima imi e distrusa... Atata durere ce-am resimtit in ultimele luni..... mi-a ajuns... deja nu mai simt... zilele trec si trec... totul dispare... ziua trece noapte trece... si uite cum trec toate... din viata mea...
Stii? Tu stii ca inca mai dainui inlauntrul meu? Esti in trupul meu... Si stii cum e sa fi lasat in urma???! Cum pot sa te iubesc atat de mult cand nici macar nu-mi mai vorbesti cum imi vorbeai???!!!...tii cum e sa fi ultima persoana care vrea sa schimbe ceva? Stii cum e sa ti se inchida usa in fata fara a spune nimic?Stii cum e sa iubesti pe cineva cu atata putere ca la inceput? Si nu, nu, nu am sa te sun din nou tot eu, nu am sa te las sa-mi rascolesti somnul noptilor cuminti... Sper sa gasesc puterea! Nu mai vreau lacrimi, nu mai vreau probleme care ma ranesc, nu mai vreau minciuni! Merg mai departe, si tu stai departe de mine! Gata cu asteptariile, gata cu secretele si cu intrebarile!Am obosit de-atatea griji pentru tine, griji facute fara rost intr-o zi! Imi spui ca-ti pare rau ca ma ranesti, imi spui ca nu o faci intentionat, imi spui ca asta esti, imi spui ca nu iti plac lacrimile mele...Daca as avea curajul sa-ti spun adio poate ar fi mult mai usor, dar nu pot, dovada ca te iubesc si inca ma lupt pentru noi! Dar tu? Tu nu stii!!Fac eforturi, incerc, ma lupt din rasputeri si nici macar nu simti, nici macar nu vezi! Imi spui ca esti nefericita, ce pot sa fac, te-ntreb?! Imi raspunzi senina „nu stiu“. Te las atunci in nefericirea ta, in temerile tale, in indoielile tale.As putea sa-ti spun ca orice respiratie ce-o respir e un dar, ca orice zambet pe care-l dau, e o floare, orice dar nu adio... Cum sa te fac sa crezi? Cum sa te fac sa vezi ca iubirea ta doare, ca ma ranesti de fiecare data mai mult, doare mult mai tare
cu timpul ce trece. Durerea ramane, mai puternica si mai profunda.Daca as putea sa te numesc cumva te-as numi „durere“, dar nu acea durere a unei lovituri, nu , e mult mai profunda. Durerea din suflet si hohotele ei atat de surde incat nu le aude nimeni... Unde esti ?Ma trezesc in fiecare dimineata cu o speranta, daca ma intrebi ce sper, n-as putea sa-ti raspund, pe bune
nici eu nu stiu ce sper...Dar, se spune mai mereu ca speranta moare ultima... si nu mai vreau sa sper... Respir din ce in ce mai greu si lacrimile imi inunda fata, din nou! Am jurat ca nu am sa mai plang... Mii si mii de intrebari imi inunda mintea plina de tine, trupul meu doreste atingerea ta, sarutarea ta o vor buzele mele, dar tu nici macar nu incerci!.....