In intampinarea vietii,

Parca as merge in intampinarea marii atunci cand imi amintesc de copilarie, o mireasma puternica de flori de primavara, fiorul primei iubiri, mireasma ce anunta maturizarea, bucuria din suflet.Marea ma face sa ma gandesc la adancul ei, la misterul ei...la profunzimea care o caracterizeaza.Viata este precum o forta care te atrage inauntrul pamantului ca apoi sa te catapulteze in lumea reala. Uneori imi doream sa evadez, sa fug de tot si toata lumea in ideea ca nimeni nu ma poate intelege...nu ca as fi vreun geniu nedescoperit;)).... Numai vroiam sa fiu acolo unde nu se intampla nimic...unde pamantul se invarte continuu, unde florile mor pentru ca apoi sa infloreasca, unde totul se faramiteaza. As vrea sa fiu vant, sa strabat desertul, mangaiind in trecat crestetul vreunui calator, sa alerg prin eternele gheturi, unde doar astrele is mai schimba locul in intensitatea naturii, vreau sa insotesc un rau in drumul lui neintrerupt, catre mare sau sa ma joc printre nori, ca un copilas lipsit de griji.
Chipul mi-a fost creat din ceara, scursa din soare, iar ochii din apa, iar sufletul din durere...As vrea sa simt ca traiesc cu adevarat....sa traiesc prin mine...sa fiu libera si lipsita de orice constrangere.
Incercam mereu sa adunam fara sa realizam ca defapt risipim...fericire....pentru ca niciodata nu vedem in esenta viata...doar rasfoim si citim mereu printre randuri...ne acumulam sufletul cu detalii inutile care ne distrug existenta.Trecem pe langa toate fara sa vedem, lumina ne bate la usa iar noi nu o auzim....si ne mai miram de ce viata este cruda???!!!! Pentru ca nu suntem nimic, nu stim sa ne valorificam pe noi, nu stim nimic pentru ca nu am invatat sa aflam.