Jurnalul Vietii

Diminetile par toate la fel...Acelasi rasarit ,cu acelasi orizont...aceleasi gesturi reflexe devenite cotidian. Totul sta parca impietrit intr-un prezent continuu si fara scapare. Ziua se desfasoara in acelasi ritm tendentios si haotic,parca la fel de jalnic si derizoriu ca precedentele...iar seara vine in acelasi ton de tacere absurda si fada, urmandu-i noapte pustie si neagra ca intotdeauna.
E ca o capcana , o cusca fabricata a existentei in care te simti prins si cauti cu disperare sa intelegi cum ai ajuns acolo. Esti singura printre idei si ginduri care ti se par atat de departe si atat de imposibile incit cu greu iti amintesti de vremurile in care viata ta avea culoare.Erau parca niste propulsoare care iti alimentau spiritul si reuseai sa spargi banalitatea inconjuratoare si goana dupa timp in care te afli acum.Totul sta nemiscat inauntrul tau si dupa atata timp scurs realizezi ca miscarea ta in trecere a facut-o lumea iar tu si ramas captiva intr-un prezent care iti dicteaza existenta fara sa vrei.Lanturile vietii te leaga de responsabilitati si indatoriri,de obligatii si coduri morale fara sa mai poti simti dorintele firii care odata te implineau si-ti faceau inima sa bata in acelasi ritm cu esenta primordialului, a carei chemare puteai sa o auzi cu atata claritate incat te situai undeva aproape de inocenta.